Copiii lucrează cu drag ceva; pentru că sângele lor tânăr nu poate sta liniştit. Aceasta e chiar bine; de aceea nu numai să nu fie opriţi de la lucru, ci, din contră, să ne tot gândim, ca mereu să lucreze ceva, căci sunt ca furnicile, mereu grijind de ceva, ducând, trăgând sau rânduind. Să fie însă îndrumaţi de a lucra bine ceea ce lucrează; în acest scop să le dăm modele potrivite, pe cari apoi să le poată imita copilăreşte (căci altceva la început nici nu-i putem învăţa); să nu evităm a ne juca cu ei.
Despre Temistocle, domnitorul Atenei, se spune, că, venind la el un tânăr, l-a găsit călărind pe un băţ cu fiul său. Mirîndu-se acesta, că un bărbat atît de celebru se joacă de-a copiii, a primit ca răspuns, să tacă pînă atunci, cînd el însuşi va avea copii, căci atunci va înţelege dragostea părintelui faţă de copii şi va judeca mai bine ceea ce acum i se pare ridicol.
Să nu oprim pe copii, să imite ceea ce au văzut la alţii; deoarece însă unele lucruri sunt periculoase pentru copii (a tăia cu cuţitul, cu securea, etc.), altele s-ar putea strica în mâinele lor (oale, pahare, cărţi, etc.), va fi deci potrivit, dacă vom da copiilor numai imitaţile acestor lucruri (de ex. cuţite de plumb, securi şi săbii de lemn, dar şi acestea să fie tocite; cărţi vechi şi nefolositoare, dobe, trompete, cai şi pluguri de lemn, cărucioare, sănii, mori, case, etc.). Cu acestea deci să se joace întotdeauna, ca să-şi exercite trupul spre sănătate, gândul spre agerime, membrele corpului spre agilitate.
Copiii construiesc cu drag şi lipesc case, fie din lut, din lemnişoare, beţe sau pietre; aceasta este începutul artei arhitectonice, adică a construcţiei. În consecinţă deci se cuvine, ca nu numai să nu interzicem, ci chiar să îndemnăm pe copii să se joace cu orice, ce nu le este spre stricăciune; căci cu ce altceva să se ocupe, iar trândăvia este foarte dăunătoare trupului şi sufletului.
Instruindu-i progresiv, în conformitate cu vârsta lor, în anul prim, meseria lor va fi, a şti să-şi deschidă gura la mâncare, să ţină capul drept, să-şi rotească ochii, să ia ceva în mână, să şadă, să stea, etc., ceea ce se învaţă mai mult în mod natural, decât prin exerciţiu.
La vârsta de 2 şi 3 ani ei vor putea deprinde mai bine mecanica. Vor înţelege ce este a alerga, a sări, a se învârtî, a se juca cu ceva, a aprinde ceva, apoi a stinge, a turna apă, a vântura, a muta un lucru din loc în loc, a-l ridica, aşeza, a tăia, a zidi, a întoarce, a învârti, a desvârti, a îndoi, a îndrepta, a rupe, a îmbucăţi, etc. Aceasta să li se permită şi să li se arate urmările fiecărui lucru.
La vârsta de 4, 5 şi 6 ani vor deprinde lucrul manual, aşa cum trebuie să fie el, căci nu e semn bun, dacă copilul şade şi umblă prea liniştit. E o trebuinţă a trupului sănătos şi a minţii agere, ca mereu să fie agitată, mereu să se ocupe cu ceva. De aceea, cum am propus, orice ar încerca copiii să facă, să li se dea voie şi să li se dea şi ajutor, ca totul ce fac, să fie făcut cu raţiune, spre a le servi ca îndrumări pentru lucrări serioase.
În şcoala mamei copiii să fie familiarizaţi şi cu pictura şi scrierea, chiar din vârsta de 3 sau 4 ani, după cum se arată aptitudinile copilului. Mai ales să li se dea creta (sau cărbunele) şi cu ea să facă puncte, linii, cârlige, cruci, cercuri câte doresc; dar pentru acestea să li se dea şi modele; totul însă ca în joc şi petrecere. Astfel îşi vor exercita mâna cu ţinerea cretei, cu facerea trăsăturilor şi vor şti apoi ce este un punct, o linie, o virgulă, etc. (Toate aceste vor fi apoi o înlesnire pentru instructor).
La „aceste exerciţii se adaugă şi dialectica, care poate fi numai cea naturală şi cea obișnuită; ea depinde de inteligenţa, de care se folosesc, bine sau rău, cei ce locuiesc împreună cu copiii şi pe care aceştia o deprind apoi. Aici nu-i nimic de ordonat.
Cu aritmetica se poate începe abia la vîrsta de 3 ani, cînd copiii se vor învăţa să numere pînă la 5, apoi pînă la 10, pronunţând clar aceste numere, spre a le înţelege însemnătatea. Apoi ei de la sine vor pricepe, la ce folosesc numerele. La vârsta de 4, 5 şi 6 ani să ştie să numere bine pînă la 20, să ştie să înţeleagă uşor că 7 e mai mult decât 5, că 15 e mai mult decât 13 etc. Ce e numărul cu pereche şi fără pereche; aceasta ei o vor înţelege din numărarea la diferite jocuri. Mai profund în aritmetică (adunare, scădere etc.) să nu fie instruiţi, căci îi îngreuiază în zadar, deoarece nimic nu este mai greu de reţinut în minte, decât cifrele.
Geometria o vor pricepe cam la vârsta de 2 ani, cînd vor sti, ce e mare sau mic, lung sau scurt, lat sau îngust. La vârsta de 4 ani va fi destul dacă vor şti să deosebească unele figuri: ce este un cerc, o linie, cruce, prăjină, greutăţile, oca, litruţa etc.; aceste le vor înţelege şi mai bine atunci, când ei înşişi vor putea măsura, cântări sau asemăna unele lucruri cu altele.
Muzica ne este cea mai firească; de cum venim în lume, chiar de îndată cântăm cântarea, ce ne aminteşte de căderea din rai: a, a, e, e. Plânsul şi tânguirea este cântul nostru primordial, pe care să nu-l oprim copiilor, chiar dacă ne-ar fi posibil, căci le folosește mult spre sănătate. Nefiind alte mişcări ale trupului, prin plânset se curăţă şi se întăresc pieptul şi organele interne ale copiilor.
La vârsta de 2 ani le place copiilor să asculte muzică, cântare, chiuituri, sunete, clopote, bătaia ceasului, muzica instrumentală. Aceste toate să le îngăduim copiilor, pentru ca auzul şi intelectul lor să se deprindă cu melodia şi armonia. La vârsta de 3 ani muzicalitatea copilului se va cultiva prin ascultare de muzică armonizată; de aceea, dacă se cântă înainte şi după masă, sau la rugăciune, aceasta să se facă în prezenţa copiilor, ca să se deprindă cu cântările.
Este bine ca cel ce ştie să cânte la un instrument, să cânte înaintea copiilor; de altfel părinţii să-şi ducă des copiii la biserică, unde se cântă în masse. Nu e ceva imposibil, ca unii copii, la vârsta de 4 ani să poată, ei singuri, să cânte; la copiii mai puţin dezvoltaţi trebuie să continuăm cu ascultarea muzicii. Celorlalţi (mai ales băieţilor) le putem da diferite instrumente muzicale, ca fluiere, dobe, vioare mici etc., ca să înveţe să fluiere, să bată, să zdrăngănească şi astfel să-şi exercite auzul, spre a putea imita diferite sunete auzite.
La vârsta de 5 ani, (dacă nu au început la 4 ani) e timpul să-şi deschidă gura lor în cântări şi laude bisericeşti, ca să-şi ridice glasul lor spre lauda Dumnezeului celui atotcreator. După rugăciune să înveţe să cânte versetul acesta scurt: „Te rugăm, ascultă-ne şi ne miluieşte“. Cînd îl vor şti (cam după o lună sau două) să înveţe altul: „Ascultă ruga noastră, pe care ţi-o aducem cu inimă şi glas smerit, pentru numele tău”. Cam după o lună să înveţe şi versetul acesta care se spune după rugăciunea de dimineaţă: „Dă-ne dintru mila Părintelui” etc., şi apoi versetul de seară: „Ne închinăm ţie cu inimă şi sunet smerit” etc.
La vârsta de 6 ani, cu ocazia Crăciunului, să înveţe versetele următoare : „Umple-ne cu spiritul tău, Doamne Isuse Hristoase“, (repetând întotdeauna şi versetele anterioare), pe cari să le cânte după rugăciune, dimineaţa și seara. La începutul postului să cânte: „Dă-ne, să te putem urma cu crucea noastră“, (C, 7); la mijlocul postului: „Fie ţie mărire, Rege, Arhiereu etern“, E. 19 (ambele versete); de Paşti: „Dragă Hristoase, cel ce al înviat“ etc. D. 18 (trei versete); copiii pot că mai cânte şi; „Mulţumim ţie Doamne, că ne-ai alipit de Fiul tău“ (trei versete), E. 3. La intrarea în biserică să cânte după rugăciune: „Pentru intrarea noastra“ etc. E. 12; despre Sfântul Spirit; „Fie mărirea eternă Tatălui şi Fiului“ etc. 8 20; despre sfânta Treime „Ascultă rugăciunea noastră“ şi „Dumnezeule, Părinte si Fiule“; apoi: „Dumnezeule, îţi mulţumim fără sfârşit”, F. 18 si „Să lăudăm copii pe Domnul, ne îndeamnă David“ etc. Aceste şi încă altele, părinţii şi crescătorii copiilor pot cu uşurinţă să-i înveţe pe copii, seara după lucru, sau când după prânz petrec şi cântă cu ei, căci memoria ccpiilor este deja lărgită şi mai flexibilă ca înainte şi mai pregătită să înţeleagă si să reţină uşor ritmul si melodia. Cu cât vor şti mai mult, cu atâta mai mare plăcere vor avea, iar lauda Domnului din gura copiilor celor mici tot mai mult va creşte. Fericită este casa în care se face cu glas mare muzica lui David.
Va urma
Comenius, Didactica magna. 1654
POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * DESCÂNTECE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
