Cînd am fost fiu tînăr la părintele meu (zice Solomon) şi unul născut al maicii mele, el mă povăţuia şi-mi spunea: „Întăreşte-te în înţelepciune, fiul meu, şi mai presus de toată averea strânge-ţi prudenţă” (Prov. 4, 4 s).
Spre aceasta deci să se străduiască părinţii cuminţi, îngrijind nu numai de trai şi de prisosinţă în averi, ci să caute din răsputeri să sădească înţelepciune în inimile copiilor lor. „Căci înţelepciunea este mai scumpă decît pietrele nestimate, iar cele mai dorite lucruri nu se pot asemăna cu ea, căci lungimea zilelor este în dreapta ei, iar avuţia şi mărirea în stînga ei. Căile ei sunt plăcute şi toate cărările pacinice. Pomul vieţii este ea pentru acei cari năzuiesc la dînsa, iar cei ce o posedă, fericiţi sunt”, aşa mărturiseşte Spiritul Sfânt” (Prov. 3, 15).
Părinţilor, însemnaţi-vă cînd trebuie să începeţi cu instrucţiunea intelectuală a copiilor voştri. Solomon zice, că chiar de mic a fost instruit de părintele său şi, deşi era unicul fiu al maicei sale, ea nu-l împiedica în învățătură. Deci şi copiii voştri să fie exercitaţi, chiar de mici în cunoaşterea tuturor lucrurilor, naturale şi altele.
Dar cum să facem aceasta? Desigur numai aşa, cum e posibil a face cu copiii mici, adică în conformitate cu aptitudinile lor; de ex.:
1) Fizica la cei noi născuţi se reduce la mîncare, băutură, dormire, mistuire şi creştere. Ei însă nu le înţeleg acestea. Abia în anul al doilea sau al treilea al vieţii, ei încep să înţeleagă, ce este mâncarea, băutura; ce e pînea, carnea etc.; ce se numeşte apă, foc, pămînt, vînt, frig, căldură; ce e omul, văcuţa, cîinele şi cari sunt deosebirile între lucrurile din natură ce îi înconjoară. De aceea doicele, preumblîndu-se cu copiii, să-i înveţe: iată văcuţa, iată păsărica, iată pisicuța, iată copilul, etc.
La vârsta de 4, 5 şi 6 ani se poate progresa tot mai mult în cunoaşterea lucrurilor externe, învăţîndu-i ce este piatra, nisipul, ţărîna, pomul, ramura, mugurul, floarea etc.; apoi să deosebească unele fructe ca para, mărul, vişina, strugurul, etc.; să ştie să numească organele sale interne şi să poată defini aproximativ funcţiunea lor etc. Doica, mama sau tatăl să-i înveţe toate acestea, arătîndu-le si obiectul respectiv, cerînd apoi de la copii exprimarea numelui, examinîndu-i, ce este aceasta? cum se numeşte aceasta? la ce serveşte aceasta? etc.
2) Începutul opticei este privirea înspre lumină, un lucru firesc al copiilor, căci „lux primum visibile”. Dar să fie feriti, a nu privi spre o lumină orbitoare sau spre fulgere, mai ales la început; pentru ca organul văzului, fiind fraged, să nu slăbească şi să orbească. La început se poate admite să privească la o lumină lină sau la ceva lucitor; dintre culori mai ales la verde. La vîrsta de 2 şi 3 ani se poate începe cu exercitarea opticei, arătîndu-li-se lucruri colorate, apoi frumuseţea cerului, a’ pomilor, a florilor, a apei curgătoare.
La fel să le dăm mărgele în jurul gîtului şi la mâini, şi să-i îmbrăcăm în haine frumoase, căci ei le privesc foarte cu drag; să le dăm oglinzi, ca astfel să-şî întărească văzul, precum şi mintea lor. La virsta de 4 ani exerciţiile optice vor progresa, dacă mergem cu copiii în curte, în grădină sau în cîmp, la un rîu, ca să privească la animale, pomi, plante, flori, ape curgătoare, mori cari se învîrtesc şi la orice ce desfătează ochiul; aşa şi pictarea în cărţi, pe pereţi etc, le sunt plăcute.
Toate acestea să li se îngăduiască şi adeseori, într-adins să fie provocaţi spre acestea.
3) Cu astronomia începem la vîrsta de 2 ani sau cel tîrziu la 3 ani, privind la cer şi deosebind ce e soarele, luna, stelele ; la vîrsta de 3 şi 4 ani copilul să poată pricepe că soarele şi luna răsar şi apun; că luna uneori luminează în întregime, alteori nu luminează deloc etc. Aceasta să li se explice. La vîrsta de 6 ani să ştie, că iarna zilele sunt scurte, nopţile însă lungi, iar vara, din contră, zilele sunt lungi şi nopţile scurte etc.
4) Din geografie, de la sfirsitul anului prim înainte, copilul să ştie unde este camera sa, leagănul său şi poala mamei sale. La vârsta de 2 şi 3 ani geografia lor va fi, să cunoască bine camerele în care trăiesc, unde este locul lor la mîncare, unde se află patul, încotro merge la plimbare, unde este izvorul căldurii şi a! lumini etc.
La vîrsta de 3 ani să se poată orienta nu numai în cameră, ci şi în tindă, în bucătărie, în cămară, în curte, grajd, grădină; “peste tot în casă şi în jurul casei. La vârsta de 4 ani să iasă în stradă, în piaţă, la vecini, la unchi san la mătuşă, 1a bunicul sau la bunica. La vîrsta de 5 şi 6 ani să înţeleagă ce este un oraş, un sat, ce este cîmpul, muntele, rîul etc.
5) Să fie instruiţi a deosebi timpul, ca să ştie că altceva este noaptea şi alta ziua; ce este dimineaţa, seara, miazăzi, miazănoapte; de cîte ori pe zi să mănânce, să doarmă sau să se joace; aceasta este prima cronologie a copiilor. Mai tîrziu să înţeleagă ei, că săptămîna are 7 zile şi care este înşirarea zilelor; că 6 zile sunt de lucru şi a şaptea e sărbătoare; că în zi de sărbătoare nu se lucrează, ci mergem la biserică să ne rugăm lui Dumnezeu. Că sunt trei sărbători mari pe an: Crăciunul, Paștile şi Rusaliile. Crăciunul se serbează iama, Pastile primăvara şi Rusaliile vara. Toamna se face culesul viilor etc. Deşi, aceste toate le vor înţelege şi le vor tine minte, din obicei, totuşi e bine să discutăm despre ele cu ccpiii, folosindu-ne de vorbe copilăreşti, şi să-i învăţăm ori cînd ni se va potrivi prilejul.
6) În istorie şi în ce priveşte ţinerea în minte a întîmplărilor, copiii trebuie exercitaţi chiar din timpul în care începe limba lor a se desprinde. Începutul trebuie făcut cu întrebări simple, copilăreşti : cine ţi-a dat aceasta? Unde ai fost ieri? Alaltăieri? (La bunicul, bunica, mătuşa, etc.). Ce ţi-au dat? Ce ţi-a promis să-ţi dea naşul, cînd vei merge la şcoală? etc.
Memorizarea altor întîmplări vine natural dela sine; căci orice vede sau aude copilul, aceea îi rămîne în memorie, mai ales dacă e inteligent. Dar să ţinem seamă, că memoria copilului începe să-i adune o comoară, deci să nu-i adune decît numai lucruri bune, cari îi slujesc la întărirea inteligenţei, a virtuţilor şi a fricii de Dumnezeu; lucrurile contrare acestora să nu admitem să vină la ochii şi urechile lui.
7) Cu economia sau cunoaşterea lucrurilor din casă se face începutul îndată la vîrsta de unu şi 2 ani, cînd copilul învaţă să deosebească, cine e mama, tata, doica; apoi să deosebească şi pe ceilalţi conlocuitori ai casei. La vîrsta de 3 ani să ştie, că tatăl şi mama poruncesc, iar ceilalţi ascultă. La vîrsta de 4 şi 5 ani pot să înceapă a şti să facă economie, să-şi cunoască hainele cele pentru sărbătoare şi cele de toate zilele (dacă le are), preţuindu-le; să întrelase a le rupe, murdări, strica sau tăvăli. Mai tîrziu vor înţelege ei singuri, la ce folosesc lăzile, dulapurile, cămarele, pivniţele, lacătele şi cheile; ca nu oricine să aibă acces la ele.
Despre celelalte lucruri din casă se vor dumiri ei înșiși sau vor fi învăţaţi de părinţi, doica, frații sau surorile mai în vîrstă. E bine dacă le dăm copiilor unele lucruri agricole, în formă de jucării mici, ca de ex.: cai, vaci, oițe, cărucioare, lopeți. furci, măsuţe, scăunaşe, ulcioare, talgere, etc, Astfel de jucării nu se dau copiilor numai pentru joc şi distracţie (căci copiii trebuie să se ocupe cu ceva), ci şi pentru dezvoltarea inteligenţei. Aceasta este instrucţia progresivă, adică să se deschidă ochii copilului pentru aceste lucruri mici, ca apoi să devină capabil : înţelege şi pe cele mari.
8) Politica copiilor la începutul vieţii lor poate să fie şi rea, căci, deşi vor auzi vorbindu-se de domni, funcţionari, primari, judecători, etc., totuși, nefiind ei de faţă şi neștiind ce, cînd şi cum îşi împlinesc persoanele acestea funcţia lor, ei nu vor înţelege acţiunile lor, chiar dacă ar fi prezenţi la ele, căci chestiunile aceste sunt încă departe de priceperea lor. Dar la început ei nici nu au nevoie să le ştie. Pînă însă vor ajunge acolo, totuși să-i deprindem, în discuţii introducătoare „politice“ (dar şi moralizatoare), să înţeleagă cui sunt ei supusi, de cine să asculte şi pe cine să-l respecte, ca traiul lor în casă, împreună cu tatăl, mama şi cu servitorimea, să fie în bună ordine.
În special, dacă cineva îi cheamă, să ştie că sunt obligaţi să se oprească, să se întoarcă şi să asculte ce li se spune; dacă sunt întrebaţi, să răspundă cuviincios, chiar dacă ar fi în glumă, căci după cum cu plăcere ne iucăm cu cei mici, tot aşa să glumim cu ei pentru oţelirea minţii lor. Copiii trebuie învăţaţi să înţeleagă, cînd vorbim cu ei în glumă și cînd să asculte de cele poruncite fără glumă. Aceasta a cunoaşte se vor deprinde uşor din trăsăturile feţii şi din gesturi, dacă cel ce îi vorbeşte în glumă sau în serios va fi cu multă prudenţă şi deci nu va glumi cu copiii oricînd, chiar la timp nepotrivit şi în chestiuni serioase (de ex, la rugăciune sau cînd sunt admoniaţi şi certaţi); sau altădată (din glumă şi pentru glumă) să nu simulăm furie, mânie, mustrare sau chiar să-i batem în glumă etc., căci astfel copilul se încurcă, neputînd încă să înţeleagă o atare purtare.
Cine doreşte să aibe un copil inteligent, trebuie să procedeze faţă de el cu prudenţă, ca să nu facă din el un caraghios sau un maimuţoiu, care nu ştie cum să se poarte.
Agerimea şi inteligenţa copiilor se oţeleşte şi prin fabule sau poezii compuse cu haz, despre diferite animale sau alte cele. Pe acestea le ascultă copiii mai cu drag şi le ţin minte mai cu uşurinţă, decît explicaţii istorice. Fiindcă în aceste fabule, alcătuite cu prudenţă, se ascunde totdeauna şi o învăţătură morală, e folositor a le spune copiilor adeseori, din două motive: ca intelectul lor să aibe cu ce să se ocupe cu plăcere şi apoi, desprinzînd învăţătura din ele, să şi-o ţină minte.
În ce priveşte instrucţia înţeleaptă a intelectului copiilor, mai adaog, că, deşi povațuirile doicei sau ale părinţilor folosesc foarte mult totuşi şi mai mult folosesc copiilor cunoştinţele pe cari le primesc de la cei de o vîrstă cu ei, fie că îşi povestesc ceva, fie că se joacă împreună. Asemănarea vîrstei produce la copii o asemănare a caracterului şi a gîndirii; cunoştinţele unuia nu întrec prea mult pe cele ale altuia; şi apoi între ei nu există de loc doruri de superioritate, silă, frică, terorizare, ci numai egalitate, iubire, largheţă, libertate în toate, înţelegere la întrebări şi răspunsuri; nouă, celor mai in vârstă, ne lipsesc aceste toate în convorbirile cn copiii, iar acest neajuns este o mare piedică.
De aceea să nu ne îndoim, că un copil poate oţeli mai bine, decît oricine altul, intelectul altui copil. De aceea e foarte recomandabil, ca copiii să se întîlnească cît de des laolaltă; să se joace şi să alerge împreună, chiar zilnic; să nu tie opriţi ci chiar îndemnati la aceasta; dar să fim cu multă luare aminte, ca să nu se amestece şi tovarăşi răi, căci astfel paguba ar întrece cu mult câştigul.
Părinţii cei cuminţi, văzînd la vecini o gloată dezordonată, vor şti desigur să-şi ferească copiii lor de unii ca aceștia, împiedicînd întîlnirea lor cu cei stricați.
Comenius, Didactica magna. 1654
- Mărțișorul
- Sfântul Haralampie
- Maica Domnului și Trif-cel-Nebun
- Zina, fată năzdrăvană
- Făceți-vă negustori
POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * DESCÂNTECE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
