Românii numesc cu unii termeni generali colivă pl. colivi toate prinoasele aduse la biserică din fructe, precum: struguri, mere, pere, faguri de miere, caşii dulce, etc.
În sensu propriu însă se numește colivă sau colivioară în unele părţi ale Transilvaniei precum bunăoară în Orlatu, colibă, numai aceea care se face din grâu curat în următorul chip: se iea puţin grâu, se pisează şi se curăţă de cojă şi apoi se pune la un loc cu puţină apă ca să fiarbă. După ce a fiert de-ajuns şi s’a îndulcitii cu puţină miere, se pune într’o strachină sau pe o tavă. Cela din strachină se’mpodobesce de regulă cu miez de nucă sau cu strafide, care se pun parte pe de laturi în forma unu cerc şi parte la mijloc în’ formă de cruce, iar cel de pe tavă se’mpodobește pe de laturi cu diferite zaharicale, iar la mijlocii cu o cruce, care, mai cu seamă pe la oraşe, adese-ori se face nu numai din zaharicale, ci şi din cafea pisată şi pe de margini împodobită cu zaharicale.
În unele locuri este datina de a se face colivă şi din orez fiert şi împodobit cu zaharicale ca şi grâul. Ba adese-ori, şi mai alesu pe la sate, precum bunăoră în Vicovul-de-sus, districtulu Rădăuţului, ea se face chiar şi din bucăţele de colacii sau bulcă tăiate mărunţel şi puse într’o strachină.
Grâul fiert, din care se compune coliva, însemnează, după învăţătura bisericii noastre, parte mortea naturii umane ( vezi Semne de moarte), şi parte învierea morţilor, căci zice Domnulu nostru Isus Christos. « Grăunţul de grâu , ce se aruncă în pâmînt, de nu putrezește singur rămâne, iar de putrezește multă roadă aduce.»
Crucea, închipuită pe colivă, înseamnă că repausatul a fost creştin, fiindu-că crucea este semnul creştinătăţii, iar podobele de pe deasupra, precum: miezul de nucă şi zaharicalele înseamnă frumuseţea şi îndulcirea vieţii eterne.
Din causa acestei însemnări apoi, după finirea înmormîntării sau a pomenirii repausaţilor, coliva se împarte între cel presenţi şi se trimete pe acasă ca dar şi celor cunoscuţi spre a le demonstra prin acăsta din partea repausatului, că fiind spiritualminte nemuritor împreună cu toţii se vor veseli în viaţa eternă.
Tot pentru acestă cauză, Românii, făcând colivă la zilele lor onomastice în onorea sfinţilor, ce-i celebreză, după ce o sfinţesc prin binecuvîntare divină, o împart, trimiţând’o ca dar pe la cunoscuţii lor, — căci între coliva făcută în onorea sfinţilor şi în acea a amintirii morţilor nu este diferinţă, afară de forma de rugăciune pentru binecuvîntare.
După credinţa unor Români din Bucovina şi Transilvania coliva însemneză păcatele mortului. De aceea, după înmormîntare se dă strachina sau tavaua cu colivă tuturoru celoru prezenţi, ca fiecare să guste câte o leacă dintr’însa pentru-că câte fire de grâu ia fiecare din colivă, atâtea păcate, cred ei, că i se iartă mortului sau atâtea păcate ia, cel ce a gustat, asupra sa. Deci fie-care, care a gustată din colivă, e îndătorat să se roage şi să bată mătane pentru iertarea păcatelor primite asupra sa. Cine nu face aceasta, toate păcatele remân pe capul lui.
După credinţa altor Români înseamnă coliva: faţa lui Christos şi de aceea trebue să se împărtăşescă fie-care dintr’însa.
În fine spun iarăşi unii că coliva înseamnă jertfa, ce se aduce înaintea lui Dumnezeu spre iertarea păcatelor celui repausată, şi ca atare, mergând în ceealaltă lume şi stând acolo înaintea sufletului, ori şi când voetee acesta poate să guste dintr’lnsa.
Ce se atinge de originea colivei o legendă poporală din Bucovina şi anume din comuna Stupea, ne spune următoarele :
Unul dintre cei mai mari şi mai înverşunaţi duşmani şi prigonitori ai creştinilor era şi împăratul Deocleţian. El nu numai că făcea creştinilor mult rău şi multe daune, ci totodată îi prindea şi îi chinuia în tot chipul anume ca să se lepede de creştinism şi să treacă la păgânism. Cel mai potrivit mijloc spre scopul acesta credea el, că ar fi acela, dacă i-ar spurca mai întâi prin mâncare şi băutură. Drept aceea porunci el tuturor creştinilor din întrega sa împărăţie, ca să nu mănânce mai mult bucate făcute de dînşii, ci cumpărate din târg, care erau făcute după porunca sa cu tot felulu de spurcăciuni, precum : sânge de mâţă, de câne şi de alte vietăţi necurate.
Auzind preoţimea despre aceasta, se amărâ şi întristă foarte tare şi ţinu un sinod, la care se adunară toţi preoţii, episcopii şi patriarhii creştini de prin toate părţile. Şi sinodulu acela a hotărît : ca nimeni dintre creştini să nu mai cumpere şi mănânce bucate din terg, ci toţi să mănânce numai gră fiert şi sărat.
Şi cum a hotărît sinodul acela, aşa s’a şi întemplat. Creştinii nu cumpărară mai mult bucate de acelea, ci toţi mâncară numai grăit fiert, care s’a numitu colivă şi ’n modul acesta s’a întrodus apoi coliva la creştini.
Văzând Deocleţian, că nimene nu vrea să cumpere şi să mănânce din bucatele sale, porunci să le arunce în apă, crezând, că le voru mânca peștii, iar creştinii vor mânca pe peștii aceia, şi totu se vor spurca.
Dar creştinii prinseră şi despre acesta apucătură a lui Deocleţian de veste şi nu mâncară nici pești.
Mai pe urmă însă, murind Deocleţian, şi ne mai avend cine-i sili, ca să mănânce bucate spurcate, încetară de a mai mânca în toate zilele colivă. Totuşi spre aducere aminte a rămas datina ca să se facă la morţi şi tot spre aducere aminte de prigonirea lui Deocleţian se obișnuește chiar şi în ziua de azi a nu se mânca pește în postul cel mare.
Adevărata origine a colivei însă se pare a data din timpul Archiepiscopului de Constantinopol, Eudoxie, şi a împăratului Iulian Paravatul, adică de prin secolulu alu patrulea.
S. FL,. Marianu, Înmormîntarea la Români, studiu etnografic, 1892
- Specialitatea Casei
- Căsătoria La Diferite Popoare
- Istoria Sfinților Varlaam Şi Ioasaf De La India
- altele
POVEȘTI * LEGENDELE OLIMPULUI * SUPERSTIȚII * STRIGOI * CURTEZANE CELEBRE * REȚETE VECHI ROMÂNEȘTI * DICȚIONAR INFERNAL* VRĂJITORIE * DESCÂNTECE * SFATURI PRACTICE …
- Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
