Seara Sfântului Vasile Fie-vă, boieri, de bine! Seara Sfântului Vasile De multişor anserat, Dar noi am întârziat Şi la boieri n-am urat; Şi-a fost vremea mai demult, Dar noi nu ne-am priceput, Tot ca băieţii-am făcut; A fost vreme de cu seară, Dar noi n-am băgat în seamă! Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
De când noi umblăm Şi urăm, Curţi ca-acestea nu aflăm, Aşa nante, Minunate, Pe temelii aşezate Şi de bun meşter lucrate. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Staţi, feciori, şi nu uraţi, Bine seamă vă luaţi, În bote vă răzimaţi, La păreţi vă lăturaţi, La copile vă uitaţi, La copile frumuşele, La neveste tinerele. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Într-o sfântă zi de joi, Cu feciorii, amândoi, Jupân gazda s-a sculat, Pe ochi negri s-a spălat, La icoane s-a-nchinat, S-a şters pe-un şervet de in, Să-i fie cheful deplin, Haine noi a îmbrăcat, Harapnicul şi-a luat, Afară a alergat, Slugile şi le-a chemat, Şi lor că le-a poruncit Să-i dea calul cel iubit, Trageţi, măi flăcăi! Hăi! hăi!
Slugile s-a-ntârziat, Calul iubit nu i-au dat, El la grajd a alergat, În suliţi s-a răzimat, Pe-un cal graur s-a-aruncat, Pe-un cal graur Cu şea de aur, Cu frâu de mărgăritari, Ca la boierii cei mari, Şi cu scările de-argint, Cari n-am văzut de când sunt. Ia mai mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Şi după ce-a-ncălecat, În târg la Dorohoi a alergat, Doisprezece juncani a neguţat, Negri ca corbul, Iuţi ca focul, Unde calcă Balta seacă, Broasca strigă: Oacaca! oacaca! Fugi, moşule, că te-a mânca! Ia mai îndemnaţi, flăcăi! Hăi! hăi!
Şi după ce-a neguţat, Acasă că s-a-nturnat Şi, cum a sosit acasă, Pe plugari i-a pus la masă, Şi-a gândit, şi-a cugetat: Unde-ar merge de arat? Seama bine şi-a luat, Plugurile şi-a gătat, Plugarilor că le-a dat Şi i-a pornit la arat Pe dealul Galileului, Care-i place grâului. Indemnaţi, flăcăi! Hăi! hăi!
Plugari-au prins a ara, Brazdă neagră-a răsturna Şi grâu roşu-a revărsa, Grâu de vară, Cu secară, Să răsară Până-n seară, S-alunge foamea din ţară; Grâu de vară arnăut, A dat Domnul s-a făcut, La anul a da mai mult. Pocniţi, măi! Hăi! hăi!
Iar boerul, Dumnealui, Ce ca dânsul altul nu-i, S-a dus la lună, La săptămână, Pe-un cal bun, Cu şea de prun, Cu picioare de alun, Să vadă de-i grâul copt; Grâul era copt,Răscopt, În pai ca trestia, În spic ca vrabia, În grăunţ ca mazărea. Plesniţi, măi! Hăi! hăi!
Boerul s-a bucurat, De călare s-a plecat Şi trei spice a luat, În buzunar le-a băgat, Acasă că s-a-nturnat, În curte că s-a băgat, Pe masă le-a aruncat, În curte s-a luminat. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Cucoana s-a supărat Că e pâne de lucrat, Dar boerul, Dumnealui, Ce ca dânsul altul nu-i, Nici în seamă n-a băgat, În târg iute-a alergat, Pe uliţe-a apucat. Pe uliţa mică N-a aflat nemică, Pe uliţa mare A aflat fier şi oţel de vânzare. Ia mai mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Boerul s-a bucurat Şi pe loc a cumpărat Mai multe oca de fier Şi de oţel, Şi s-a dus la Ile, ţiganu, Care bate bine cu ciocanu’, Şi-a făcut secerele Mărunţele, Cu zimţii de viorele, Pentru fete frumuşele Şi neveste tinerele, Cu mănunchiuri de căpşună, Cu-adevăr că nu-i minciună. Ia mai mai trageţi, flăcăi! Hăi! hăi!
Şi-a strâns nepoţi şi nepoţele, Tot copile frumuşele Şi neveste ochişele, Şi nişte babe bătrâne, Care ştiu haru’ la pâne, Şi cu ele în câmp s-a dus Şi la secerat le-a pus. Care cu dreapta trăgea Postata mi-o şi gătea, Care cu stânga trăgea Snopul că mi-l şi făcea Şi-n jumătăţi mi-l punea. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Dar boerul se gândea, Se gândea, se răsgândea: Unde-ar face aria? Dar el mult nu s-a gândit, Ci pe loc mi-o a făcut: În fundul pământului, În veliştea vântului, Cu faţa de-aramă Nebăgată-n seamă Şi cu-un stâlp de-argint, Care n-am văzut de când sunt. Ia mai mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Şi-a scos nouă iepe Sirepe, De nouă ani sterpe, Cu copitele de-argint, Ce prind bine la pământ… Cu copitele treierau, Cu cozile felezuiau, Cu nările vânt făceau, Cu urechile-n saci puneau, Nici căuş nu trebuia, Cu dinţii înţăpuşau, Bun de moară mi-l găteau. Ia mai mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Şi-a încărcat nouă cară De povară, Nouă care ţărăneşti, Nouă harabale boereşti, Şi-a purces La moară la Ivăneşti. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Dar morăriţa, Iute ca criţa, Când a văzut atâtea cară Cu povară, A pus coada pe spinare Şi-a tulit-o-n lunca mare. Trageţi, măi! Hăi! hăi!
Dar ei au dat hăisa-n loc La moara de la Mitoc, Dar la moarî la Mitoc Nu era apă-n lătoc Cât să beie-un biet boboc. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
De-ai, iară, s-au luat, Mai departe c-au plecat, La moară la Brădăţel; La moară la Brădăţel, Într-o putină cu zer S-a-necat o vacă cu-un viţel, Şi-ntr-o oală cu chişleag S-a-necat o babă cu-un moşneag, Trageţi, fecioraşi! Hăi! hăi!
Dar ei, oameni treji la minte, Au păşit iar mai-nainte Pân’ la moară la Bulai; Iar la moară la Bulai Se băteau şoarecii de doi ai Pentru-o coajă de mălai, Uscată de nouă ani, Ia mai mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Dar morariul sta în vatră Cu gura căscată, Cu moara stricată, Ghibos, Dar bun minteos, Buiac, Dar bun de cap. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Da’ moara sta pe-o costiţă, Păştea frunzi de dumbrăviţă Şi cu frunze de căpşună, Cu-adevăr că nu-i minciună! Ia mai mişcaţi, băieţei! Hăi! hăi!
Dar morariul, meşter mare, Mămulica cui îl are!, Cu luleaua-n dinţi, Cu dinţii rânjiţi, Cu ochii boldiţi, Cu ochii din steclă, Cu dinţii de greblă, Care, când te uitai la dânsul,‘ Deauna te şi umfla râsul, A luat o scăfiţăCu trei tărâţă Şi alergaŞi tot striga: Ptrrr! ptrrr! şi nea, nea, nea! Moara sta Şi se uita. Mânaţi, băieţei! Hăi! hăi!
Şi cu scafa de tărâţă O amăgi pe portiţă. Şi i-a dat un pumn în cap Şi-a aşezat-o pe dulap, Şi i-a dat un pumn în şele Şi-a aşezat-o pe măsele, Şi i-a dat un pumn în splină Şi-a aşezat-o pe făină, Şi i-a dat un pumn în gură Şi făina prinse-a cură. Dară nu curgea făină, Ci curgeau aur şi mărgăritari În curţile Dumneavoastră, boeri mari! Ia mai mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Dar boerul, Dumnealui, De părere bună Că-i făina bună, A luat făina în poala mântalei Şi a turnat-o-n chelna harabalei, A luat-o poala sumanului Şi a turnat-o-n chelna carului. Îndemnaţi, băeţei! Hăi! hăi!
Şi după ce-a gătit, Carele-a pornit. Carele scârţâiau, Galbenii curgeau, Domnu’ gazdă-n cuşmă-i punea, În buzunari îi isbea, Acasă se pornea. Acasă, când sosea, Boii mugeau, Harabagii din biciuşti pocneau, Argaţii porţile deschideau. Pocniţi, băeţei! Hăi! hăi!
Dar jupâneasa, Domnia-Sa, Când auzea Porţile deschizând, Carele scârţâind, Boii mugind, Harabagii din biciuşi pocnind, S-a sculatDe pe-un pat Mândru, rotat, Din papuci pleoscăind, Din rochiţă vânt trăgând, Cu-un tulpan cărămiziu, Că-aşa-I lucrul cilibiu: Cu mâni mândre, soponite Ca garoafele-nflorite. Mânaţi, flăcăi! Hăi! hăi!
Şi s-a luat din cămară În cămară, Pân’ la a noua cămară, Şi-a găsit o sită rară, De năgară, Şi, văzând-o că-i prea rară, I-a dat brânci pe uşă-afară. Trageţi, fecioraşi! Hăi! hăi!
Şi-aducându-şi aminte Că mai are multe site, A mers puţin mai nainte Şi-a găsit o sită deasă De mătasă Pentru plugăraşi aleasă, Şi-a adus-o-n-nuntru-n casă, Şi-a cernut în sită şi covată, Şi-a cernut făina toată. Mânaţi, băeţei! Hăi! hăi!
Şi-a făcut un colăcel, De-a dragul să te uiţi la el, Colac mândru şi frumos Ca şi faţa lui Christos, Pentru plugari de folos. Şi l-a pus în cuiu’ de jos, Să fie uşor de scos. Şi l-a rupt în două Şi ne-a dat şi nouă, Şi l-a rupt în trei Şi-a dat lui Andrei, Şi l-a rupt în patru Şi-a dat la tot satu’, l-a rupt într-o mieşi mi-a dat şi mie. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Am mai ura, ura, ura, Da’ ni-i că vom însera Şi, decât om însera Pe la curţile Domniilor-voastre, Mai bine pe la bordeiele noastre, Că curţile Domniilor-voastre Sunt tot cu var văruite, Cu şindrilă-acoperite, Cu cătramă cătrănite, Dar tot mai bine să-nserăm Pe la bordeiele noastre, Ce-s cu baligă lipite, Cu posderie-acoperite, De bune, de rele, Noi ne odihnim în ele. Mânaţi, măi! Hăi! hăi!
Am mai ura, ura, ura, Da’ ni-i că vom însera, Şi noi nu suntem de pe-acolea, Că suntem din Buda-veche, Unde mâţa streche Şi motocu’ Nu-şi află locu’, Şi-un motoc Nu-şi află locÎntr-un fund de poloboc. Mânaţi, băeţei! Hăi! hăi!
Am mai ura, ura, ura, Ne temem c-om însera Şi nu suntem de pe-acolea, Ci din munţi întunecoşi, Să fiţi, boeri, sănătoşi! Sara Sfântului Vasile Să vă fie tot spre bine, La mulţi ani cu sănătate, S-aibă şi plugarii parte! Ahoo! hahooo! Opriţi, copii!
Dictată de Simeon Muntean, agricultor român din Reuseni, sat în Bucovina
