Connect with us

Hi, what are you looking for?

Datini și credințe

Cerul și podoabele lui

Anonim, Gravură, Météorologie Populaire, Paris, 1888

Prin unele părți din Bucovina, se povestește că după ce lumea s’a înmulțit, chiar luna și soarele, neavând cer, umblau pe pământ. Odată însă, – fie din pricina drumurilor grele, fie că ardeau pe oameni prea fare fiind aproape, fie soarele și luna, fie oamenii s’au rugat de Dumnezeu ca să le facă cer de umblat.

Când sfinții au auzit această rugaminte, s’au bucurat : au sărit cei sapte apostoli și-au făgăduit oamenilor că ei vor face cerul dacă lumea îi va ajuta și-i va cinsti. Oameni au făgăduit, Dumnezeu a dat aripi îngerilor,- a făcut îngeri prin înte’ariparea sfinților și aceștia au zburat la Rohmani, o lume care se află sub lumea noastră. De acolo au adus îngerii piatră scumpă, din care mai întâi s’a făcut cerul ca o nesfârșită pânza de sticlă, și apoi, din ceea ce a rămas, i s’au durat șapte stâlpi, cari-I sprijină. Cei șapte sfinți păzesc la cei șapte stâlpi ai cerului, în schimbul cărei slujbe, lumea îi cinstește prin păzirea celor patru posturi de peste an.

În cer, astfel facut, s’au urcat apoi soarele, luna, și după dânșii Duninezeu, cu toate cetele sale.

Colindele ardelenești ne spun despre răzemarea cerului pe trei stâlpi de argint:

De cand Domnul s'a născut 
Și pământul I-a făcut 
Și cerul l-a ridicat 
Pe tri stâlpi d'argint 
Și frumos I-a 'mpodobit 
Tot cu stele 
Mununțele 
Și cu luna 
Cu lumina, 
Soarele 
Cu razele. 

Alte colinde, ardelenești și din țară, vorbesc și de patru stâlpi de argint:

Cînd Dumnezeu s'a născut 
Și pământul l-a făcut, 
Sus cerul l-a ridicat: 
Patru stâlpi l-a răzemat 
Patru stâlpi tot de argint; 
Și frumos I-a 'mpodobit. 
Tot cu stele 
Mărunțele, 
Mai pe sus cu mai mărele, 
Soarele cu razele 
Luna cu luminele.

Prin unele părți se crede că cerul se sprijină pe patru stălpi cari sunt patru stele, iar prin altele se zice că este ținut de Simion Stâlpnicul, pentru care cuvant acest sfânt este sărbat cu nelucru, de unii la 21 lulie, de alți la 1 Septembrie.

Având margini sau poate, bolta cerului are și un mijloc sau o inimă, pe sub care, prin unele părți din jud Botoșani se crede că nu-i bine să meargă omul, caci pe acel loc numai dracilor le este sortit sa umble. După unele credințe, întâiul cer ridicat de-asupra pământului, era mai aproape de acesta decât cum este cerul de astăzi; sunt anumite pricini cari au silit pe Dumnezeu să mute cerul mai sus, adica să-l îndepărteze de oameni. Prin jud. Muscel se spune că Dumnezeu a ridicat cerul din pricina unui cioban nesocotit:

„Acu dupa ce a facut Dumnezeul și pe oameni, cerul era aproape de pământ. Dai cu mâna de el.

Tot pe vremea aia, luna lumina întocmai ca și soarele. Un cioban de la munte, însă, n’a avut de lucru? A luat o baligă și a zvârlit-o în lună de a chiorit-o. Când a văzut asta, foc s’a facut Durnnezeu. Drept pedeapsă neamului omenesc, a marit cerul și l-a ridicat sus, sus, unde e azi cu lună cu tot…” .

Prin jud. Dolj și Olt, în această privință se spun următoarele:

„La facerea lumii, cerul era foarte aproape de pământ; însă omul, cum e nesinchisit din fire, nu și-a dat sama de această bunatate dumnezeiască, Ca nu era puțin lucru pentru om să aibă pe Dumnezeu în preajma lui, ca sa-i poată cere sfatul ca unui bun părinte, oricând avea vre-o nevoie. Nesinchiseala a ajuns așa de departe că într’o zi o femeie a aruncat spre cer o cârpă murdărită a unui copil, cârpă cu care era cât p’aci să manjeasă cerul. Și de atunci Dumnezeu s’a mâniat foc și-a departat cerul atât de mult, că nu degeaba zicem noi: departe cât cerul de pământ „.

Prin jud. Vâlcea, varianta acestei legende sună astfel :

„Înainte vreme, cerul era aproape de pământ, de-l ajungeai cu mâna când te suiai p’un maidan, și Dumnezeu, cu Sfinții când vreau, atunci se suiau și coborau, caci umblau des pe pământ.

Dar într-o zi, nu știu pentru ce, că se cearta Dumnezeu cu o mătușă, fir’ar oarbă, și mătușa, nici una, nici două aruncă cu scârnă în Dumnezeu.

Atunci s’a supărat Dumnezeu foc pe oameni și s’a suit în cer cu toți Sfinții și a înălțat cerul cum se vede azi, sus.

Și d’atunci nu s’a mai scoborât nici Dumnezeu, nici Sfinții pe pământ.

Tot prin aceste părți, povestirea sună și astfel :

„Se spune că o data cerul era aproape de tot de pământ. Atat de aproape era, că daca te suiai pe gard, dai cu mâna de cer. Pe vremea aceea umbla Dumnezeu și i cu Sfântul Petre pe pământ , caci lumea era mai bună , dar se întâmplă că o păcătoasă de muiere, după ce a spălat scutecele copilului, s’a apucat să le scuture. Scuturându-le, a mânjit cerul cu tină de copil mic.

– Iii, lume păcătoasă! De-acum înainte să nu știți ce este înaltul cerului și i adâncul pământului! – grai Dumnezeu cu glas de foc.

De odata se ridică cerul în slăvi. Vezi bine, că d’atunci s’a ridicat cerul. Amu, să mai fie bine cu atata răime! Dar te mai miri cum de-i mai rabdă pe oameni pământul.

Prin jud. Dolj se aude următoarea variantă:

„Mai de mult, cerul nu era ca acurna sus; era jos, de-asupra bordeielor.

Și iele de ce I-a ardicat Dumnezeu:

Acu, ci-că un copilaș, bagsamă, se juca pe bordeiu. I-a venit ce i-a venit, și s’a intinalt. Când a venit mamă-sa și l-a văzut așa întinat cum era, l-a curatit cu mâna , că nu prea erau treanțe de șters ca acuma, și mâna și-a sters-o de cer.

Dac’a văzut așa Dumnezeu, că oarnenii nici cerul nu-l pot ține curat, I-a ardicat in sus! Și de-atunci și astazi este ardicat. Bagsamă de sila oamenilor”.

Prin Bucovina, versiunea aceasta are următoarea cuprindere :

„De mult, era mai jos cerul, aproape de noi, și Dumnezeu se uită la oameni ca să vadă ce fac, și venia pe jos, umbla printre oameni, dar de când s’a înmulțit lumea și pământul s’a spurcat, Dumnezeu a fugit cu cer cu tot în sus ; și amu stă întors cu spatele la noi, nu vrea să ne vadă : și-a intors fața de la pacatele noastre”.

Va urma

Tudor Pamfile, 1914

  • Dacă îți place și vrei să susții acest blogabonează-te.
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.929 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.474 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.879 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...

Strigoi

Vizualizari: 1.694 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...