Boala de dânsele,— sau după cum se chiamă pe domneşte, reumatism, e boală de tot rea. Iată de ce se chiamă boala asta de dânsele: Dânsele sau Strâgele, — sau cum li se zice la Ardeal, Ielele, sunt sufletele de femei cari au fost vrăjitoare cât au fost în vieaţă. Acele suflete nu mai au hodină, nici stare nicăiri, nici în văzduh, nici pe pământ, pentru că Dumnezeu nu vrea să ştie de dânsele.
Aceste suflete se strâng câte laolaltă mai cu samă pe la Cercugii, pe sărbătorile Sâmpietrului de iarnă şi de vară, pe la Andreiu, pe la Ignat, pe la Todosia. Haralambi, la Arminden şi toamna, pe la Colibari şi la Ciuda şi la Cilipci, când dă în postul Crăciunului. Pe la aceste zile se strâng în cete totdeauna fără soaţă, —şapte ori nouă. După ce se strâng, —dar în totdeauna pe vârfurile munţilor, ori pe unde sunt stânci mari, cum sunt bunăoară la Pietrile Doamnei, joacă; altă nimic nu vorbesc, decât numai atât:
Nap, Ciusnup, In casa cu usturoiu nu mu duc!
Şi de aceea e bine ca în zilele pomenite mai sus, să se ungă uşorii dela uşa casii cu usturoiu, şi fiecare om să poarte usturoiu la dânsul în acele zile.
Strâgele se văd ca lumini aprinse, ca nişte mucuri de lumină, cari sboară prin văzduh. Despre jocul lor,— cine le-a văzut, zic că-i minunat de frumos : şapte sau nouă lumini, după cum sunt ele strânse, se înşiră mai întâiu în rând şi după aceea se învârt în feldefel de forme, iar la urmă, când vine ceasul să se despărţească, se învârtesc roată, şi aşa de iute, în cât se pare că se vede un cerc de foc ca cel făcut cu un tăciune, dacă s’ar învârti repede cu mâna.
Până ce nu se strâng la olaltă, Strâgele nu-s primejdioase, dar, după ce se despart dela joc, sunt foarte rele, căci dacă s’ar întâmplă să treacă peste om, îi lasă dureri pela încheieturi şi ciolane. De trec peste o vită, acea vită cruşeşte, — mai pe scurt, —peste orice vietate ar trece, o ciungeşte. Dacă s’o întâmplă să treacă peste o stână de oi, toate oile din stână mnijesc. Leac pentru mnijit nu-i altul decât: aghiasmă dela trei biserici, şi cu dânsa, să se facă mujdeiu amestecat cu iarbă roşie.
Strâgilor nu-i bine să le zici pe nume, căci dacă le zici, vin pe la zilele lor şi îţi fac pricaz. De aceea e bine să le zici Dânsele, de unde vine şi vorba boalii de dânsele.
Cine s’ar întâmplă să le vadă jucând, să se dea îndată de trei ori peste cap şi să zică:
Şapte fete cari jucaţi Şi cântaţi, In şapte ţări Şi şapte mări Vă depărtaţi!
Cine are boala de dânsele se foloseşte numai de următorul leac:
I se ieau apele la trei sfârşituri de lună, cu o cofă şi o lingură nouă, mergând cu ele la pârău, făcând trei mătănii; negrăind nici un cuvânt, se iea de nouăsprezece ori apă cu lingura, „de jos în sus”, gândind numai la Dumnezeu.
Cel bolnav stă culcat cu faţa în’ sus, sub icoane; acolo i se dă iarăş pe tăcute nouă linguri de apă făcută cu mujdeiu de usturoiu, în trei sorbituri iar cu rămăşiţa îi faci cruce în palmă, în dosul mânii, în tălpi şi în toate încheieturile.
Cuţitul cu care s’a făcut mujdeiul, se împlântă apoi sub patul bolnavului.
Toate acestea se fac după ce cânta cocoşii.
Cel bolnav, de-i bărbat ori femeie, cât îsi iea apele, la cele trei sfârşituri de lună, şi anume la fiecare sfârşit de lună câte trei zile, trebue să trăiască în cea mai mare curăţenie; să nu se supere, să mănânce numai lapte şi ouă, să nu ucidă măcar un purece, să nu se ude pe picioare.
Copiilor mici, Strigoii sau Strâgele le pricinuesc boala numită jnăncatura sau mâncarimea de inimă. Pentru a o descântă se iea un păhărel de miere şi un cuţit. Cu cuţitul se taie bucăţele mici din foile unei flori de bujor, şi tot amestecând aceste foi cu miere, se descântă. Mierea cu floarea de bujor se dă copilului bolnav de mâncătură sau mâncărime de inimă, — dureri mari de stomac n prin dedcochiu”.
Iată descântecul:
Ileana Cosânzeana a făcut un copil Şi l-a mâncat Strâga A făcut doi, Şi i-a mâncat Strâga ; A făcut trei, Şi i-a mâncat Strâga ; A făcut patru, Şi i-a mâncat Strâga ; A făcut cinci, Şi i-a mâncat Strâga ; A făcut şase, Şi i-a mâncat Strâga ; A făcut şapte, Şi i-a mâncat Strâga ; A făcut opt, Şi i-a mâncat Strâgă. Numai cu cel de-al nouălea, N., a rămas: In braţe ba luat, In munte s'a suit, In temniţă I-a băgat Şi l-a 'ncuiat Şi l-a alcătuit. Strâga l-a căutat Trei zile 'n trei părţi. Dacă a văzut că nu-l găseşte Şi nu-l găseşte, La frate-sau a alergat, Frate-sau în grajd de piatră a intrat Şi calul cel bun datu-i-a, In munte suitu-s'a, Şi-a descuiat Şi-a desalcatuit, Şi-a mâncat inima copilului. Mama, de dorul şi focul copiii, Suie dealul Ga ral/Hor, Găseşte inimile copiilor, Delăturea drumului, In floarea bujorului. Cu vârful cuţitului luatu-l-a, In paharul cu miere aruncatu-l-a, Copilului datu-i-La De l-a mâncat, Să rămâie copilul curat, Luminat, Cum mă-sa l-a făcut, Şi Dumnezeu l-a născut.
„DIN VIEAŢA POPORULUI ROMAN. Mitologie Românească. Dușmani și prieteni ai omului” de Tudor Pamfile
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.
