Aristotel s’a născut la a. 384 n. d. Christ. în Stageiros (Macedonia). Tatăl său era medicul regelui Amyntas al Il-lea. Pe părinţii săi perzându-i de timpuriu, la varsta de 20 ani se duce la Athena, unde timp de 17 ani ascultă învăţăturile lui Platone, care în urmă se făcu amic bun cu el. După moartea lui Platone, devine educatorul lui Alexandru cel Mare, al cărui tată, Filip, a ţinut atât de mult la Aristotel, în cât a zis : „Nu ma bucur atât că mi s’a născut un fiu, de cât că acela s’a născut pe timpul lui Aristotel !” După moartea lui Filip, Aristotel nu mai este educatorul lui Alexandru Macedon, prietenia însă nu se strică între ei, ba Aristotel suferea chiar din pricina asta, căci întorcandu-se la Atena unde deschide în Lykeion şcoală, şi întreţinând relaţiuni cu Alexandru Macedon, este pârît de partida antimacedonă că este imoral, conrupt, numai ca să-l poată pierde. El fuge atunci din Atena, zicând că „nu voieşte să dea prilegiu Atenienilor ca să mai păcătuiască o dată contra filosofiei!” Moare la anul 322 n d. Chr.
Din scrierile care ne-au rămas de la el ne putem convinge, că el a fost cel mai învăţat om de pe timpurile sale. Ba învăţăturile sale au rămas unice şi neîntrecute până în evul mediu, şi de şi acum sunt multe lucruri care de la el încoace ori că s-au dezaprobat, ori că s-au dezvoltat şi lămurit mai bine, totuşi şi acum oricine poate citi cu cea mai mare plăcere scrierile lui.
Ca pedagog se ridică asupra antecesorilor săi prin aceia, că el pe lângă acea că zicea că educaţia să dezvolte într-un mod armonic puterile fizice şi intelectuale a copiilor, că mai ales simţurile principale, că simţul de demnitate, iubirea de dreptate, compătimirea şi stăpânirea de sine să se dezvolte prin educaţie, dar mai zicea, ca părinţii să fie primii şi cel mai principali educatori, statul să aibă numai controlul asupra acestei educaţii.
Mai are marele merit, că a dat un avânt mai mare ştiinţelor naturale prin aceia, că el în învăţătura sa se ocupă mult cu aceste ştiinţe. Mai ales s-a ocupat cu antropologia şi principiile stabilite de el în acest studiu, pot fi primite şi de noi fără de nici o rezervă.
„Minte sănătoasă în corp sănătos” iată punctul de plecare al lui Aristotel în privinţa asta. Voieşte să se dea multă osteneală şi pentru întărirea şi dezvoltarea corpului, căci şi inteligenţa şi inima numai atunci ne poate ferici, când corpul este sănătos.
Nu mai puţin important este aceea, că el în privinţa metodului, urmează nu pe învăţătorul său Platone, care tot-dăuna urma metodul deducţiunii, ci se întoarce la metodul inductiv al lui Socrate. Şi prin asta se face întemeietorul adevăratului empirism, adună mai nainte noţiuni, face intuiţia asupra lucrurilor, şi numai după aceea stabileşte apoi legile, numai după aceea dă definiţia!
Iar prin aceia, că el toată observaţiunea şi-o întemeiase asupra ideilor, asupra spiritului, şi nu a fenomenelor — negreşit că a conlucrat mult la dezvoltarea ştiinţei despre suflet, înainte de el, aproape toţi învăţaţii se ocupau, mai ales cu natura şi felul lucrurilor, Aristotel începe numai să se ocupe cu forma, cu diferitele grade de dezvoltare ale sufletului. Şi în privinţa asta stă mai presus decât toţi ceilalţi învăţaţi înainte de el. Şi de şi nu are arta oratorică a meşterului său, prin aceia că şi-a dat bine socoteală despre orice situaţiune sufletescă, că a căutat în toate cauza, a căutat scopul şi hotarul — prin acesta cum zic, a fost în stare să ne dea cele mai precise doriniţiuni, să ne lămurească mai mult asupra cauzelor lucrurilor. Patru cauze sînt, fără de care omul nu poate să înţeleagă filosofia. Iată acele cauze : a formei, a materiei, a mişcării, şi la sfârşit cauza finală.
În privinţa asta cât de îndărăt erau faţă de el antecesorii săi, ne-o putem lesne explica, dacă ne gândim Ia aceea, că Platone aşa definea pe om : este o fiinţă fără aripi şi fără fulgi!
Atât filosofia cât şi pedagogia este dusă nainte de către el prin aceia, că el a zis că trebuie să ne ocupăm mai ales cu filozofia, deoarece filosofia este studiul despre suflet, iar aceea ştim că în lume nu numai materie există, ci şi suflet, ba acesta este cea mai valoroasă parte a omului.
Pentru pedagogie — ce pe noi ne priveşte mai de aproape — este importantă mai ales Etica lui Aristotel, pe care o putem rezuma în următoarele : Scopul este fericirea, care numai din virtute poate să se nască. Virtuţile etice sunt: nobleţea sufletului, curajul, amiciţia, şi mai presus de toate simţul de dreptate! Virtuţile filozofice sunt: inteligenţa, ştiinţa şi arta.
Moralitate numai acolo poate fi, unde este libertate, căci numai când omul e liber, când poate face ceva din propria sa voie şi convingere, numai atunci poate face fapte morale !
Viaţa petrecută ocupându-ne numai cu ştiinţe şi arte, este Dumnezeiască , viaţa unui om politico-moral este omenească , iar acei care trăiesc numai în plăceri trupeşti — duc o viaţă animală !
În privinţa vederilor sale sociale, zice că omul este supus statului, că binele public este mai presus de aceea unui individ, că statul este dator să îngrijescă de viaţa şi fericirea omenilor care compun acel stat prin educaţie şi instrucţie şi numai atunci este dreaptă guvernarea, când îşi împlineşte în conştiinţă acea datorie !
Asta ar trebui să se pună în vedere şi în elitele noastre tuturor guvernelor!!!
Lumina pentru toți, 1887
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi (mai jos), e foarte simplu și dacă nu-ți mai place, e la fel de simplu să te și dezabonezi.
