Connect with us

Hi, what are you looking for?

Greaca veche

Apollo

Apollo, Simone Cantarini, 1612-1648

Urmare

Nașterea lui Apollo

Zeul luminii, Apollo cu plete de aur, s-a născut pe insula Delos. Leto, mama lui, prigonită de zeița Hera, nu-și găsea adăpost nicăieri. Urmărită de balaurul Python, trimis de Hera, ea rătăci prin lumea întreagă și la urmă se ascunse pe insula Delos, care pe atunci plutea pe valurile mării furtunoase.

Cum ajunse la Delos, din adâncurile mării se înălțară stâlpi uriași, oprind în loc insula pustie, care ramase acolo unde se găsește și azi. În jurul insulei se frământă marea. Stâncile de pe insulă se ridicau triste și pleșuve, fără fir de verdeață. Doar pescăruși de mare își găseau adăpost pe aceste stânci, care răsunau de țipetele lor jalnice.

Dar se născu Apollon zeul luminii – și pretutindeni se revărsă potop de raze strălucitoare, care învăluiră ca aurul stâncile insulei Delos. Totul începu să se umple de verdeață și de strălucire : și stâncile de lângă mare, și muntele Kynthos, și valea, și întinsul mării. Zeițele adunate pe insulă intonară imnuri în cinstea zeului nou-născut, dându-i ambrozie și nectar. Întreaga fire tresălta de bucurie, laolaltă cu zeițele.

Lupta lui Apllon cu Python și întemeierea oracolului de la Delfi.

Tânărul Apollon, scânteietor ca lumina fulgerului, zbură pe cerul albastru, ținând chithara în mâini și arcul de argint pe umeri ; săgețile de aur îi zăngăneau în tolbă. Mândru și plin de voioșie, el zbura la mari înălțimi deasupra pământului, amenințând tot ce e rău, tot ce era zămislit de întuneric. Se îndreptă către locul unde viețuia înfiorătorul Python care o prigonise pe mama sa, Leto ; voia să se răzbune pe Python pentru tot răul pricinuit de el mamei sale.

Apollon ajunse curând la prăpastia întunecoasă în care trăia Python. În jur se înălțau stâncile ce-și înfigeau vârfurile în cer. Prăpastia era cufundată în beznă. Pe fundul ei curgea năvalnic, încărunțit de spumă, un șuvoi de munte, iar deasupra lui plutea o pâclă deasă.

Îngrozitorul Python ieși din vizuina lui. Trupu-i uriaș, acoperit de solzi, șerpuia printre stânci cu nenumăratele-i inele. Sub greutatea lui stâncile și munții se cutremurau și se mișcau din loc. La mânie, Python făcea totul praf și pulbere, răspândind moarte în jurul său.

Nimfele și toate vietățile fugeau îngrozite din calea lui. Python se ridică puternic și, turbat de furie, își deschise larg gura gata să-l înghită pe Apollo cel cu plete de aur. În clipa aceea se auzi zbârnâitul corzii de argint. O săgeată de aur din cele ce nu dădeau greș niciodată spintecă văzduhul ca un fulger, urmă apoi alta și încă una ; o ploaie de săgeți se abatu asupra lui Python, care se prăbuși fără suflare pe pământ.

După aceea, Apollo îngropă leșul lui Python în locul unde se află orașul sfânt Delfi, punând acolo temelia unui altar și a unui oracol, spre a profeți oamenilor vrerile lui Zeus, tatăl său.

Pe malul înalt Apollo zări departe în largul mării corabia unor marinari din Creta. Luând pe dată înfățișarea unui delfin, el se aruncă în marea albastră, ajunse corabia și, întocmai ca o stea strălucitoare, ieși din valuri și se așează la cârma. Apollo duse corabia în portul orașului Krisa (oraș în golful Corint, care servea drept port al orașului Delfi), iar pe marinarii cretan îi conduse, cântând-le din kithara lui de aur, printr-o vâlcea roditoare, până ce ajunseră la Delfi. Pe aceștia îi făcu cei dintâi preoți ai oracolului din Delfi.

Dafne

Zeul Apollon – strălucitor și plin de voie bună – cunoaște și amărăciunile. Apollo a fost lovit și el de nenorocire.

Acesta se întâmplă curând după ce îl răpuse pe Python. Cum stătea el mândru de isprava făcută lângă trupul monstrului pe care-l doborâse cu săgețile, văzu alături pe Eros – tânărul zeu al iubirii, care își întindea arcul de aur. Râzând Apollo îi zise :

– La ce îți folosește, copile, arma ta înfricoșătoare? Lasă-mă mai bine pe mine să arunc săgețile de aur, cele fără greș, cu care am ucis chiar acum pe Python. Nu cumva îți trece prin minte să te măsori cu mine, care am mare faimă ca aruncător de săgeți? Sau vrei să fii mai renumit decât mine?

Jignit, Eros îi răspunde cu mândrie :

– Săgețile tale, zeule Apollo, nu dau greș niciodată, ele doboară totul, dar săgeata mea are să-ți vie și ție de hac.

Eros își întinse aripile aurii și, cât ai clipi din ochi, se ridică pe înaltul Parnas. Acolo, scoase din tolbă două săgeți : pe una, care rănește inima și trezește dragostea, i-o înfipse în inimă lui Apollo, iar pe a doua, care ucide dragostea o trimise în inima lui Dafne, fiica lui Peneios, zeul unui râu.

Apollo o întâlni într-o zi pe Dafne și se îndrăgosti de ea. Dar nimfa, cum îl văzu pe Apollo, fugi de el ca vântul.

– Oprește-te, frumoasă nimfă, strigă Apollo, de ce fugi de mine ca o biată mioară fugărită de lup? Zbori de parcă ai fi o porumbiță ce fuge de vultur! Doar nu-ți sunt dușman! Privește, ți-ai rănit picioarele în spinii ascuțiți ai mărăcinișului! Te rog, oprește-te! Doar nu sunt un păstor muritor de rând, ci Apollon, fiul lui Zeus, stăpânul tunetelor.

Frumoasa Dafne fugea însă tot mai iute. Atunci începu să alerge și Apollon, de parcă ar fi avut aripi. Se apropie tot mai mult de ea. Încă o clipită și o ajunge! Dafne îi simte răsuflarea. Puterile o părăsesc și, istovită, îl chemă în ajutor pe tatăl său, Peneios :

– Tată, scapă-mă! Și tu, pământ, deschide-te și înghite-mă! Luați-mi înfățișarea ce am, căci numai suferințe îmi aduce!

Cum rosti cuvintele acestea, toate părțile trupului îi înțepeniră. O coajă de copac îi acoperi făptura, părul i se prefăcu în frunziș, iar brațele, înălțate spre cer, se schimbară în ramuri. Apollo zăbovi îndelung, îndurerat, în fața laurului (dafinului). În cele din urmă zise :

– Fie dar ca numai din verdeața ta să fie împletită cununa ce-mi va împodobi fruntea și numai frunzele tale să fie de azi înainte mândră podoabă a kitharei și tolbei mele! Frunzele tale să nu se ofilească niciodată și tu să rămâi de-a pururi verde!

Apollo și Dafne, 1470-75, Piero del Pollaiolo

Parcă în semn că-i împărtășește vrerea, laurul îi răspunse lui Apollo foșnind lin din ramuri și înclinându-și vârful înverzit.

N. A. Kun, 1914

Urmea

Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Recente

Newsletter

Despre Autor

Vitalie Bichir

Mă numesc Vitalie Bichir și sunt actor, dar asta n-are nici o legătură cu ce fac eu aici.
Adun texte scrise maidemult, care pentru unii, poate, sunt niște vechituri fără valoare, dar mie-mi plac și culmea, unele mă și distrează.
Adică vreau să fac / un fel de Bric-à-brac (uite că mi-a ieșit și-o rimă) , ceea ce însemnează din franțuzește: „Magazin de vechituri; vechituri, lucruri fără valoare, uzate și demodate” spune Dex-ul. Bric-à-brac-a-la-bichir.

 

Articole asemanatoare

Strigoi

Vizualizari: 3.930 Strigoiul se naşte ca orişice copil; el însă se cunoaşte căci are pe cap o chitic, tichie, căiţă, perdeă , sau pe...

Placeri vechi

Vizualizari: 2.474 Curtezane celebre  (urmare) Amorul fizic, mai mult sau mai puțin „romantic”, dar rezultat din același instinct de reproducere, a avut o zeiță...

Placeri vechi

Vizualizari: 1.879 Curtezane celebre  (urmare) În primii ani ai Romei, în epoca regilor, o curtezană cu numele de Flora își câștigă celebritatea în același...

Strigoi

Vizualizari: 1.694 ...Bărbaţelul meu Iubit! De aseara ai murit, Of! şi nu pociu sa te uit. Şi la altul sa ma uit! El acum,...