Apollo la Admetos
Apollo trebuia să se spele de păcatul ce săvârșise vărsând sângele lui Python, mai ales că tocmai el curață de păcate pe ucigași.
După porunca lui Zeus, el plecă în Tesalia, la frumosul și nobilul rege Admetos, peste ale cărui turme ajunse păstor și prin slujba aceasta își ispășea păcatul. Când Apollon cânta în mijlocul turmelor din flautul de trestie ori din kithara de aur, fiarele sălbatice ieșeau din desișul pădurii, vrăjite de cântecele lui. Panterele și leii cei crunți umblau îmblânziți printre vite, cerbii și căprioarele se adunau la auzul sunetelor de flaut.
Pacea și veselia domnea în jur.
Belșugul se revărsa asupra casei lui Admetos ; nimeni nu avea bucate atât de bogate ca el, iar caii și turmele lui erau cele mai frumoase din întreaga Tesalie. Toate acestea i le dăruise zeul cel cu plete de aur. Apollo îl ajuta pe Admetos să ia de soție pe Alcesta, fiica lui Pelias, regele țării numite Iolcos. Tatăl ei făgăduise că o va da de soție numai aceluia care va fi în stare să înhame la carul său un leu și un urs.
Apollo îi dădu prietenului său Admetos o putere de neînvins și astfel el putu să îndeplinească vrerea lui Pelias. Apollo îl sluji pe Admetos opt ani, iar la sfârșitul perioadei de ispășire a păcatului se întoarse la Delfi.
Primăvară și vara Apollo stă la Delfi. Dar când vine toamna și florile se ofilesc, iar frunzele copacilor se vestejesc, când se apropie iarna friguroasă care acoperă cu zăpadă culmile Parnasului, el se urcă în carul tras de lebede albe ca omătul și se duce în țara hyperboreilor, unde-i primăvară veșnică. Acolo trăiește toată iarna. Când însă totul reînverzește, Apollo se întoarce la Delfi cu carul lui tras de lebede, ca să prezică oamenilor vrerile lui Zeus. Toată primăvara și toată vara și-o petrece la Delfi, apoi se mai abate și prin locurile sale natale din insula Delos, unde are de asemenea un templu măreț.
Apollo și muzele
Primăvara și vara, pe povârnișurile Heliconului înveșmântat cu păduri, unde murmură apele sfinte ale izvorului Hippocrenos, și pe înaltul Parnas, lângă apele limpezi ale izvorului Castalia, Apollo se prinde în horă cu cele nouă muze. Tinere și negrăit de frumoase, fiice ale lui Zeus și ale Mnemisynei (zeița memoriei), ele îl însoțesc pretutindeni.
El conduce corul muzelor și acompaniază cântul lor cu sunetele kitharei lui de aur. El pășește falnic în fruntea corului purtând pe cap o cunună de lauri și este urmat de cele nouă muze : Calliipe – muza poeziei epice ; Melpomenta – muza tragediei ; Eutherpe – muza muzicii și a poeziei lirice ; Erato – muza elegiei ; Thalia – muza comediei ; Terpsihore – muza dansului ; Clio – muza istoriei ; Urania – muza astronomiei și Polymnia – muza imnurilor sfinte.
Corul lor răsună triumfător și întreaga fire, cuprinsă parcă de vrajă, ascultă cântările zeiești ale muzelor.
Când Apollo, însoțit de muze, apare în mijlocul zeilor din Olimpul scăldat în lumină și când răsună kithara lui și cântul muzelor, atunci totul amuțește în Olimp. Ares uită de zarva bătăliilor sângeroase, fulgerul nu mai scânteiază în mâinile lui Zeus, zeii trec cu vederea neînțelegerile, iar pacea și liniștea cuprind tot Olimpul.
Marsias*
Apollo pedepsi crunt pe satirul frigian Marsyas, care îndrăznise să se întreacă în cântec cu el. Nu putu să-i rabde îndrăzneala.
Într-o zi, rătăcind pe ogoarele Frigiei, Marsyas găsi un flaut de trestie. Fusese aruncat de zeița Athena, care băgase de seamă că atunci când cânta din flaut, pe care și-l meșterise ea, chipul ei cel nespus de frumos se pocea. Zeița își blestemă descoperirea și zise :
– Pedeapsă cruntă să cadă asupra aceluia care va ridica acest flaut!
Neștiind nimic de blestemul zeiței Athena, Marsyas ridică flautul și învață în curând să cânte așa de bine, încât toți se opreau în loc să asculte cântarea lui lină. Marsyas se umflă de mândrie ca un păun și îl cheamă la întrecere pe însuși Apollo, zeul ocrotitor al muzicii.
Apollo răspunse la provocare și veni îmbrăcat într-un veșmânt lung și bogat, cu cununa de lauri pe cap și cu kithara de aur în mână.
Cât de bicisnic părea Marsyas, fiu al codrilor și ogoarelor cu bietul lui flaut de trestie, în fața mărețului și strălucitorului Apollo! Cum ar fi putut el să scoată din flaut sunete așa de minunate ca acelea care zburau de pe coardele de aur ale kitharei lui Apollo, conducătorul muzelor?
Apollo ieși invingator. Maniat peste măsură de întrecerea la care fusese chemat, el porunci ca nenorocitul Marsyas să fie spânzurat de mâini și jupuit de viu.
Astfel plăti Marsyas pentru îndrăzneala sa. Pielea îi fu atârnată într-o peșteră lângă Kelainai, în Frigia. Se spunea mai târziu că pielea aceasta începea să se miște, de parcă ar fi dansat, ori de câte ori în peșteră ajungeau sunetele unui flaut din trestie frigiană și că rămânea neclintită atunci când răsunau sunetele maiestuoase de kithară.
*După Metamorfozele lui Ovidiu
N. A. Kun, 1914
Dacă vrei să fii la curent cu ce noutăți de maidemult apar pe aici, îți recomand să te abonezi .
